Sunday, April 22, 2012

Numere "invizibile"

Eram cu Victor in dormitor, la o distanta de aproximativ un metru de noptiera, pe care se afla o cutie de servetele, cutie de carton, pe care scria mic, jos, symphony. Victor se uita la cutie si zice niste numere. Eu ma tot uit, sa vad daca depistez numerele pe care mi le tot repeta. Ma uit la cuvantul symphony inca o data sa vad daca ar putea ca literele lui sa semene cu numerele de le spunea Victor. Nici vorba. El zicea: one, four, zero, three si acolo scria symphony. El iar imi spunea ca acolo scrie one, four....Am luat pana la urma cutia sa o cercetez ca nu reuseam sa vad nimic. L-am pus sa-mi arate unde scrie si in sfarist descopar sub degetul lui, acolo unde imi arata, niste numere stantate, deci din acelea care sunt modelate in materialul cartonului dar nu sunt scrise cu culoare ci doar stantate, nici embosate nu pot sa spun ca sunt, pentru ca cele embosate sunt in relief pe cand astea erau invers. Deci omul are ochiul format bine in special cand e vorba de numere...si tomberoane ce-i drept.

Thursday, April 12, 2012

mamaia

Azi in parc, vad o batrana care se dadea in leagan printre copii si ii zic lui Victor: "ia uite Victore o mamaie care se da in leagan". El se opreste si se uita atent la batrana dupa care intreaba: " e mamaia din laptop?" (mamaia din laptop e mama cu care vorbim pe skype)

Thursday, April 5, 2012

omu' hotarat

- Hai Victore la nani!
- Stai sa iau o carte sa citesc la nani.
- Ce carte, lasa ca e tarziu acum, nu mai lua nicio carte, ca nu citim.
- Eu o iau si o pun aici (pe noptiera) ca ma mai scol noaptea si mai citesc.

Wednesday, March 28, 2012

numbers again

Victor :"Mum what is 040? ( reading a registration car number)" "You can say 0-4-0 or zero-fourty." "No mum, it is zero hundred and fourty!"

Si inca una de zilele trecute ca tot e vorba de numere. Lui Victor ii place sa ne plimbam pe strada si sa citeasca numerele caselor. Azi asa, maine asa, nu numai ca a invatat numerele foarte bine, dar a invatat si locul in care se afla numerele caselor si chiar numerele fara sa le citeasca. Am trecut intr-o zi pe langa o cutie postala care avea usita rupta. Dupa ce am discutat despre cum s-o fi rupt usita aia, peste cateva zile ne plimbam din nou pe strada. A citit el o multime de numere, ultimul fiind numarul 95 dupa care imi zice :"si mai incolo, la casa aia e number 97." Zic, "de unde stii tu ca acolo este 97". Doar vedeam clar sau mai bine zis nu vedeam niciun 97, dar el stia. "Da, is 97 mum, acolo in tufe, printre frunzele alea, e un mail box cu number 97". Tinuse el bine minte. Apoi vede cutia postala care acum cateva zile era rupta, si zice "si ia uite, au reparat astia mail box-ul."


Monday, March 26, 2012

numere si iar numere

Astazi eram in magazin si vazuse Victor un pret scris foarte mare, undeva, unde sa atraga atentia si striga in gura mare: seventeen dollars and ninety- nine. Era intr-adevar pretul citit corect 17.99.

Wednesday, March 21, 2012

de la una la alta

Mama, ce inseamna two seven six?...two...tu....eu sunt mine si tu esti tu si Liviu e el...si tata e tot el

de la una la alta

Mama, ce inseamna two seven six?...two...tu....eu sunt mine si tu esti tu si Liviu e el...si tata e tot el